Despre carte: an / Antonie de Sourozhsky Căile vieții creștine "În catedrală avem practică în afara conversațiilor liturgice. În primii ani în care am fost aici, am avut un grup destul de mare de rusi, apoi am avut conversații săptămânal. Atunci au început să apară oameni de engleză; Până atunci învățasem puțin engleza și am început să avem conversații în engleză. Și apoi a fost o perioadă lungă în care nu au existat conversații în rusă, pentru că toți rușii care trăiau aici vorbeau engleza mai bine decât mine și nu aveau nevoie de conversații speciale. (...) În ultimii un an și jumătate până la doi ani (adică din 1989), când s-a deschis calea din Rusia către Occident și au început să sosească rușii din Uniunea Sovietică care nu vorbeau engleza, am reluat conversațiile în rusă, iar acum se întâmplă o dată pe lună. [...] De patru ori pe an (Crăciunul și Postul Mare - Nd.) avem sâmbăta, care se numește „post”: de două ori pe an în engleză, de două ori pe an în rusă. Se întâmplă așa, începem cu rugăciunea, apoi am o conversație care durează vreo patruzeci de minute, după aceea o perioadă de vreo trei sferturi de oră sau o oră când toți sunt obligați să tacă. În biserică, nimeni nu vorbește, nimeni nu-i împiedică pe alții să tacă în tăcerea, atât interioară, cât și ecleziastică: biserica are propria ei tăcere, iar eu cer fără milă ca oamenii să nu se amestece ca ceilalți să tacă în adâncul lor. Apoi mâncăm împreună, adică fiecare aduce câte ceva, și mâncăm ce s-a adunat și bem ceai. Apoi o a doua conversație și o a doua tăcere, apoi o mărturisire generală...”